România, captivă într-un sistem administrativ anchilozat
Declarațiile recente ale premierului Marcel Ciolacu au scos la lumină o realitate amară: România continuă să fie prizoniera unui sistem administrativ pe care el însuși l-a catalogat drept „semi-comunist”. Este o etichetă grea, dar care reflectă perfect stagnarea și lipsa de viziune ce au caracterizat deceniile de guvernare postdecembristă. Într-o țară în care schimbările se fac „după ureche, pe colțul mesei”, reformele reale par mai degrabă un vis îndepărtat decât o prioritate națională.
Premierul a arătat cu degetul către Klaus Iohannis, acuzându-l de instabilitate politică prin schimbarea a zece premieri în timpul mandatelor sale. Această instabilitate nu doar că a împiedicat implementarea unor politici coerente, dar a și perpetuat un haos administrativ care a sufocat orice tentativă de modernizare. În timp ce alte state europene au evoluat, România a rămas blocată într-un model administrativ învechit, incapabil să răspundă provocărilor contemporane.
Cheltuieli necontrolate și deficit bugetar alarmant
Un alt punct critic subliniat de Ciolacu este gestionarea dezastruoasă a finanțelor publice. România, spune el, a cheltuit ani de zile mai mult decât își putea permite, întinzând „elasticul” până la punctul de rupere. Soluțiile propuse de Ilie Bolojan, precum reducerea cheltuielilor de funcționare sau creșterea taxelor, sunt doar paliative într-un sistem care refuză să se reformeze din temelii. Deficitul bugetar, estimat la 7% până la sfârșitul anului 2025, este o bombă cu ceas care amenință stabilitatea economică a țării.
În acest context, mediul de afaceri își exprimă îngrijorarea față de politica fiscală haotică. Creșterea continuă a taxelor pentru a acoperi cheltuielile statului este o povară insuportabilă pentru antreprenori, care cer, pe bună dreptate, o gestionare mai eficientă a banului public. În loc să stimuleze investițiile și să sprijine dezvoltarea economică, statul pare să fie mai preocupat de menținerea unui aparat birocratic supradimensionat și ineficient.
Reforme necesare, dar întârziate
Premierul a subliniat importanța implementării reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inclusiv reforma fiscală. Cu toate acestea, ritmul lent și lipsa de voință politică ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea guvernului de a duce la bun sfârșit aceste angajamente. În timp ce alte țări finalizează proiecte mature și atrag fonduri europene, România riscă să piardă oportunități valoroase din cauza incompetenței și a lipsei de coordonare.
Ciolacu a recunoscut că multe dintre proiectele incluse în PNRR sunt în pericol de a nu fi finalizate până în 2026. Această situație reflectă nu doar o planificare defectuoasă, ci și o incapacitate cronică de a prioritiza investițiile care ar putea aduce beneficii reale cetățenilor. În loc să se concentreze pe modernizare și digitalizare, guvernul pare să fie prins într-un cerc vicios al promisiunilor neîndeplinite și al scuzelor perpetue.
Un sistem care refuză să evolueze
Descrierea făcută de Ciolacu sistemului administrativ românesc ca fiind „anchilozat” este mai mult decât o simplă metaforă. Este o acuzație directă la adresa unei clase politice care a eșuat în mod repetat să aducă schimbări semnificative. În era inteligenței artificiale și a digitalizării, România continuă să funcționeze după reguli și practici vechi de zeci de ani. Această stagnare nu doar că afectează eficiența administrației publice, dar subminează și încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
În concluzie, declarațiile premierului Marcel Ciolacu ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga clasă politică. Fără reforme reale și o schimbare de paradigmă, România riscă să rămână blocată într-un trecut care nu mai corespunde realităților prezentului. Este timpul ca liderii politici să își asume responsabilitatea și să pună interesele cetățenilor pe primul loc, înainte ca elasticul întins prea mult să se rupă definitiv.
