Puterea absolută: o perspectivă asupra declarațiilor lui Hunor Kelemen
Într-un peisaj politic deja sufocat de ambiții personale și strategii de culise, declarațiile președintelui UDMR, Hunor Kelemen, vin ca un avertisment sumbru. Ideea că noul președinte al României ar putea dobândi o „putere formidabilă” și ar putea „domina toate instituțiile” dacă va forma o majoritate este mai mult decât o simplă observație. Este o radiografie a unui sistem politic fragil, predispus la abuzuri și concentrarea puterii în mâinile unui singur individ.
Ce înseamnă, de fapt, această „putere formidabilă”? Kelemen subliniază posibilitatea ca noul lider să răstoarne Curtea Constituțională, să numească șefi noi la instituții cheie precum SRI, SPP, STS și Procuratură, și să controleze televiziunea și radioul public. Acest scenariu nu este doar îngrijorător, ci și un semnal de alarmă pentru orice democrație care se respectă. Concentrarea puterii într-un mod atât de brutal și rapid nu poate decât să submineze echilibrul instituțional și să deschidă calea pentru decizii arbitrare și autoritarism.
PSD și Nicușor Dan: o tăcere care spune multe
Într-un alt punct de interes, Kelemen aduce în discuție lipsa unui sprijin clar din partea PSD pentru Nicușor Dan. Această ezitare nu este doar o strategie politică, ci și o recunoaștere tacită a pierderii influenței asupra propriului electorat. „Degeaba îți răcești gura”, spune Kelemen, subliniind inutilitatea discursurilor politice atunci când baza de susținători s-a erodat. Este o ironie amară pentru un partid care, odată, domina scena politică românească.
Acest context dezvăluie o realitate crudă: partidele politice din România par mai preocupate de jocurile de culise decât de reconectarea cu cetățenii. În loc să ofere soluții concrete, ele se complac într-o stare de apatie și confuzie, lăsând loc pentru ascensiunea unor figuri controversate și populiste.
Un viitor incert: între promisiuni și pericole
Declarațiile lui Kelemen nu sunt doar o analiză politică, ci și un avertisment despre direcția în care se îndreaptă România. Dacă noul președinte va reuși să formeze o majoritate până în septembrie, consecințele ar putea fi devastatoare pentru echilibrul democratic. Instituțiile publice, deja slăbite de ani de corupție și incompetență, riscă să devină simple instrumente în mâinile unei puteri executive necontrolate.
În acest context, întrebarea care se ridică este simplă, dar profundă: cine va veghea asupra celor care veghează? România se află la o răscruce, iar deciziile luate în următoarele luni vor defini nu doar viitorul politic al țării, ci și însăși esența democrației sale. Este timpul ca cetățenii să privească dincolo de promisiunile deșarte și să ceară responsabilitate și transparență de la cei care aspiră la putere.
