Prioritatea numărul unu: facturile restante din programul „Anghel Saligny”
Într-un spectacol de promisiuni și declarații, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat cu emfază că plățile pentru facturile restante din programul „Anghel Saligny” vor începe în următoarele săptămâni. Cu un ton de salvator al economiei, acesta a subliniat că prioritatea absolută este achitarea datoriilor de peste șase miliarde de lei, o sumă colosală care reflectă o gestionare financiară cel puțin discutabilă. Într-un peisaj economic deja sufocat de datorii și ineficiență, această inițiativă pare mai degrabă o încercare disperată de a masca haosul administrativ decât o soluție reală.
Termenul de finalizare al acestor plăți, stabilit undeva între martie și aprilie, ridică întrebări serioase despre capacitatea ministerului de a gestiona fondurile publice. După achitarea acestor datorii, noi facturi vor fi încărcate în sistem, perpetuând un ciclu vicios de datorii și plăți întârziate. Este aceasta o strategie de dezvoltare sau doar o altă demonstrație de incompetență birocratică?
„Continuitatea finanțării” – o iluzie frumos ambalată
Cseke Attila a vorbit despre necesitatea unei finanțări continue, evitând „valurile” de plăți care destabilizează proiectele. Cu toate acestea, realitatea arată o imagine diferită: o administrație care jonglează cu fondurile publice fără o viziune clară și coerentă. Declarațiile despre „asigurarea continuității” sună bine pe hârtie, dar în practică, ele par să fie doar vorbe goale, menite să liniștească opinia publică.
La finalul anului trecut, ministrul a susținut că toate facturile restante din proiectele Companiei Naționale de Investiții au fost achitate. Dar această realizare, dacă poate fi numită astfel, nu face decât să evidențieze gravitatea situației: un sistem care funcționează pe datorii și plăți întârziate, fără o strategie pe termen lung.
Un sistem în derivă
Programul „Anghel Saligny” ar fi trebuit să fie un exemplu de succes în dezvoltarea infrastructurii, dar s-a transformat într-un simbol al ineficienței și al lipsei de transparență. Cu datorii uriașe și o gestionare haotică, acest program reflectă perfect starea administrației publice din România: promisiuni grandioase, dar rezultate dezamăgitoare.
În timp ce ministrul Dezvoltării încearcă să prezinte aceste plăți ca pe o mare realizare, adevărul este că ele reprezintă doar o încercare de a acoperi urmele unui management defectuos. Fără o reformă reală și o strategie clară, programul „Anghel Saligny” riscă să devină un alt exemplu de eșec administrativ, cu consecințe grave pentru cetățeni și pentru economia țării.
