România, între longevitate și disperare: ce așteaptă cetățenii de la viitorul președinte?
Într-o țară în care speranța de viață este adesea umbrită de sărăcie, corupție și incompetență politică, există totuși enclave de longevitate care sfidează statisticile. Comuna Mânzălești din județul Buzău, o așa-numită „zonă albastră”, adăpostește un număr impresionant de locuitori ce depășesc vârsta de 90 de ani. Dar, în spatele acestor povești de viață remarcabile, se ascunde o dezamăgire profundă față de clasa politică și o dorință arzătoare de schimbare.
Gospodarul ideal: un vis pierdut în haosul politic
Gheorghe Baciu, un localnic de 103 ani, simbolizează perfect această frustrare. Deși nu a ratat niciun scrutin de la vârsta de 18 ani, el își exprimă clar dezamăgirea față de liderii care „doar au vândut” țara. Într-o declarație tăioasă, Baciu subliniază că un președinte ar trebui să fie „mai gospodar decât cum sunt eu aici”. Este o critică dură la adresa unei clase politice care pare incapabilă să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor.
Într-o țară în care fabricile și uzinele au fost închise, iar câmpurile rămân neirigate în fața secetei, cerințele lui Baciu sunt de o simplitate dezarmantă: locuri de muncă, irigații și diguri pentru a preveni dezastrele naturale. Acestea nu sunt doar dorințe, ci nevoi fundamentale pe care orice guvern responsabil ar trebui să le prioritizeze. Și totuși, ele rămân ignorate, îngropate sub promisiuni deșarte și strategii electorale lipsite de substanță.
„Dorim schimbare, dar cine o aduce?”
Roneta Baciu, o rudă a venerabilului Gheorghe, adaugă o notă de amărăciune la acest tablou deja sumbru. Ea vorbește despre dorința ca nepoții să se întoarcă acasă, să găsească locuri de muncă și să contribuie la reconstruirea unei țări care pare să fi fost abandonată de propriii săi lideri. Este o dorință care reflectă o problemă sistemică: exodul masiv al forței de muncă și lipsa de oportunități pentru cei care rămân.
În același timp, Tanti Drăguța, o altă localnică în vârstă de 93 de ani, își exprimă speranța pentru pensii mai mari și școli mai bune. Este o cerere modestă, dar care evidențiază eșecul statului de a asigura un trai decent pentru cetățenii săi cei mai vulnerabili. Într-o țară în care inegalitatea socială este în creștere, aceste cerințe ar trebui să fie priorități absolute, nu subiecte de campanie electorală uitate imediat după alegeri.
Un viitor incert, dar plin de speranță
Statisticile din Mânzălești sunt impresionante: 2% din populație are peste 90 de ani, o medie de patru ori mai mare decât cea națională. Dar această longevitate nu poate masca realitatea dură a unei țări în care cetățenii sunt forțați să se descurce singuri, în timp ce liderii politici își urmăresc propriile interese. Gheorghe Baciu și Tanti Drăguța sunt doar două voci dintr-un cor de milioane care cer schimbare. Întrebarea este: cine va răspunde?
