Bucureștiul și Dreptul la Mobilitate: O Realitate Ignorată
Într-o capitală care se vrea modernă, dreptul la mobilitate pentru persoanele cu dizabilități este adesea o iluzie. Deși legislația impune autorităților să asigure acces egal la infrastructură, realitatea este că Bucureștiul rămâne un labirint de obstacole pentru cei care au nevoie de sprijin suplimentar. Trotuare sparte, clădiri vechi și lipsa rampelor de acces transformă fiecare ieșire din casă într-o provocare. Aceasta nu este doar o problemă de infrastructură, ci o reflectare a unei societăți care, în ciuda progreselor, continuă să stigmatizeze și să marginalizeze persoanele cu dizabilități.
Inițiative Locale: O Picătură în Ocean
În Sectorul 3, administrația locală a lansat un program prin care se instalează rampe de acces gratuite la blocurile de locuințe. Acest demers, deși lăudabil, este doar o picătură în oceanul indiferenței generale. Rampele sunt produse local, ceea ce ar putea părea un pas înainte, dar ridică întrebarea: de ce nu s-a acționat mai devreme? Impactul acestor rampe este semnificativ pentru beneficiari, oferindu-le o fărâmă de autonomie, dar este insuficient pentru a schimba radical situația generală.
Un Contrast Ușor de Observat
Comparativ cu alte capitale europene, Bucureștiul se află într-o întârziere cronică. În orașe precum Viena sau Barcelona, accesibilizarea este o normă, nu o excepție. Aceste orașe au implementat politici clare care asigură că fiecare trotuar refăcut include pante accesibile, iar transportul public este adaptat nevoilor tuturor cetățenilor. În contrast, Bucureștiul rămâne un oraș în care persoanele cu dizabilități sunt nevoite să depindă de ajutorul altora pentru a se deplasa.
Un Viitor Întunecat
Cu aproape 900.000 de persoane cu dizabilități în România, dintre care zeci de mii în București, este evident că lipsa de acțiune a autorităților nu mai poate fi tolerată. Multe blocuri construite înainte de 1989 nu au rampe de acces, iar asociațiile de proprietari se confruntă cu lipsa resurselor financiare pentru a le instala. Această ineficiență și nepăsare sunt o insultă la adresa demnității umane. Este timpul ca administrația să își asume responsabilitatea și să acționeze în mod concret pentru a transforma Bucureștiul într-un oraș cu adevărat inclusiv.
Accesibilizarea: O Necesitate, Nu un Lux
Accesibilizarea nu ar trebui să fie tratată ca o „facilitate specială”, ci ca o componentă esențială a infrastructurii urbane. Fiecare zi în care persoanele cu dizabilități sunt excluse de la participarea activă în societate este o zi pierdută. Este o mizerie morală să permitem ca orașul să rămână un obstacol pentru cei care au nevoie de sprijin. Schimbarea este posibilă, dar necesită voință politică și angajament real din partea autorităților.
Concluzie Provocatoare
Bucureștiul are nevoie de o revoluție în gândire și acțiune. Inițiativele locale, deși pozitive, nu sunt suficiente. Este esențial ca aceste măsuri să fie extinse la nivel municipal, susținute de politici unitare care să asigure accesibilitatea în toate aspectele vieții urbane. Numai așa putem spera la un oraș cu adevărat egal, unde fiecare cetățean are dreptul la mobilitate și autonomie.
Sursa: Antena 3
