Adăposturile pentru populație: o rușine națională ascunsă sub preș
Într-o țară care se laudă cu apartenența la structuri internaționale de securitate, realitatea adăposturilor pentru populație este un spectacol grotesc de nepăsare și incompetență. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a tras un semnal de alarmă care ar trebui să zguduie din temelii conștiința publică: doar 3% din populație are acces la adăposturi în caz de război sau dezastre. Este o statistică ce frizează absurdul, o dovadă clară a unei administrații care își ignoră cu desăvârșire responsabilitățile față de cetățeni.
Finanțarea, eterna scuză a incompetenței
„Totul depinde de finanțare”, spune Arafat, ca și cum această frază ar putea justifica decenii de neglijență și lipsă de viziune. Este revoltător cum autoritățile locale și centrale pasează responsabilitatea de la unii la alții, în timp ce populația rămâne expusă unor riscuri majore. În loc să prioritizeze siguranța cetățenilor, banii publici sunt risipiți pe proiecte inutile sau pe susținerea unor interese obscure. Exemplul Finlandei, care continuă să construiască adăposturi chiar și în timp de pace, ar trebui să fie o lecție usturătoare pentru România. Dar cine să învețe, când aroganța și nepăsarea sunt la ordinea zilei?
Inspecții și amenzi: o farsă birocratică
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a verificat în 2024 un număr de 2.269 de adăposturi și a aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei. Și ce s-a schimbat? Absolut nimic. Conductele care traversează spațiile de adăpostire, inundațiile și instalațiile electrice degradate sunt încă acolo, mărturii tăcute ale unui sistem care funcționează doar pe hârtie. Este o bătaie de joc la adresa cetățenilor, o demonstrație clară a faptului că autoritățile sunt mai preocupate de bifarea unor rapoarte decât de rezolvarea reală a problemelor.
Responsabilitatea, un concept străin pentru autorități
Potrivit lui Arafat, responsabilitatea pentru starea adăposturilor revine fie autorităților locale, fie proprietarilor privați. Dar ce se întâmplă când nici unii, nici alții nu își fac treaba? Nimic, în afară de câteva avertismente și amenzi simbolice. Este o situație care reflectă perfect haosul și lipsa de coordonare din administrația publică. În loc să existe un plan național coerent, fiecare se descurcă cum poate, iar cetățenii sunt lăsați să se roage pentru noroc în caz de dezastru.
Un viitor incert și periculos
În timp ce alte țări își consolidează infrastructura de protecție civilă, România rămâne blocată într-un cerc vicios al incompetenței și al lipsei de viziune. Arafat avertizează că siguranța populației depinde de creșterea procentului de adăposturi funcționale, dar cine îl ascultă? Într-o țară unde prioritățile sunt dictate de interese meschine și de o administrație incapabilă, viitorul pare sumbru. Este timpul ca această problemă să fie tratată cu seriozitatea pe care o merită, înainte ca o tragedie să ne trezească la realitate.
