Protestele CFR: un strigăt de disperare în fața nepăsării autorităților
Într-o țară în care infrastructura feroviară este deja o relicvă a trecutului, angajații CFR au ajuns să fie sacrificați pe altarul incompetenței și al deciziilor absurde. Protestele din fața Ministerului Transporturilor și sediului CFR sunt doar începutul unei revolte care ar trebui să zguduie din temelii un sistem corupt și lipsit de viziune. Aproximativ 150 de angajați și-au strigat nemulțumirile, dar cine îi ascultă cu adevărat?
„Ordonanța trenuleț”: o insultă la adresa muncii cinstite
Adoptarea așa-numitei „ordonanțe trenuleț” a înghețat salariile și a anulat plățile pentru orele suplimentare, aruncând în haos veniturile angajaților. Un mecanic de tren, care înainte putea câștiga până la 10.000 de lei lunar cu ore suplimentare, se vede acum redus la un salariu de 6.700 de lei. Șefii de tren, odinioară remunerați cu 8.000 de lei, sunt acum forțați să se descurce cu doar 5.500 de lei. Aceasta nu este doar o scădere a veniturilor, ci o lovitură directă în demnitatea acestor oameni care țin în mișcare un sistem deja șubred.
Trenuri anulate, servicii paralizate
Decizia de a anula peste 200 de trenuri nu afectează doar angajații CFR, ci și milioanele de călători care depind de acest mijloc de transport. Este o demonstrație clară a lipsei de respect față de cetățeni și a incapacității autorităților de a gestiona o criză. În loc să investească în modernizare și eficiență, se preferă tăieri și măsuri punitive care nu fac decât să agraveze situația.
Un sistem în colaps: cine răspunde?
În timp ce angajații CFR își strigă disperarea, autoritățile rămân impasibile, ascunse în spatele unor birouri luxoase și decizii lipsite de logică. Lipsa unor măsuri concrete nu face decât să prelungească agonia unui sistem care se prăbușește sub greutatea propriei incompetențe. Protestele ar putea continua, dar întrebarea rămâne: cine va avea curajul să își asume responsabilitatea pentru acest dezastru?
Consecințele tăcerii complice
Indiferența autorităților nu este doar o problemă administrativă, ci o trădare a interesului public. Fiecare zi de tăcere și inacțiune adâncește prăpastia dintre cetățeni și cei care ar trebui să îi reprezinte. Este timpul ca această nepăsare să fie expusă și condamnată, înainte ca întregul sistem feroviar să devină o amintire tristă a ceea ce ar fi putut fi.
