Un patrimoniu național în pragul colapsului
Este greu de imaginat cum o țară cu o istorie atât de bogată și un patrimoniu cultural inestimabil poate să își trateze moștenirea cu o asemenea nepăsare. Muzeul Național de Istorie a României, o instituție care ar trebui să fie un simbol al identității naționale, se află într-o stare de degradare rușinoasă. Aproape 17 milioane de piese, multe dintre ele de o valoare istorică și culturală incomensurabilă, sunt înghesuite în condiții improprii, într-o clădire care stă să se prăbușească. Este o imagine a neglijenței și a incompetenței care caracterizează gestionarea patrimoniului cultural în România.
Un muzeu fără muzeu
De mai bine de două decenii, Muzeul Național de Istorie funcționează într-un mod care sfidează orice logică. Clădirea, o fostă Poștă Centrală, nu a fost niciodată destinată să găzduiască un muzeu. În loc să fie un spațiu de expunere și educație, muzeul a devenit un depozit improvizat, unde piesele sunt stocate în condiții precare. Lipsa unui plan coerent de reabilitare și refuzul autorităților de a aloca resursele necesare au transformat această instituție într-un simbol al eșecului administrativ.
Un pericol iminent
Riscurile sunt evidente și alarmante. În cazul unui cutremur, întreaga colecție ar putea fi distrusă. Nu există un depozit de urgență, nu există un plan de salvare, iar condițiile de conservare sunt departe de standardele europene. Este o situație care ar trebui să provoace indignare națională, dar care, în mod tragic, este întâmpinată cu apatie și tăcere complice din partea autorităților.
O luptă fără sprijin
Angajații muzeului, adevărați gardieni ai patrimoniului, luptă zilnic cu un sistem care pare să le saboteze eforturile. Mihaela Simion, un specialist cu o carieră de aproape trei decenii, descrie o realitate absurdă: lipsa de resurse, salarii mizere și o birocrație sufocantă. În ciuda competențelor lor multiple și a dedicării, acești profesioniști sunt tratați cu dispreț de un stat care pare să nu înțeleagă valoarea muncii lor.
Un stat care își ignoră cultura
Problema nu este doar una de infrastructură, ci și de priorități. Cultura și patrimoniul sunt mereu ultimele pe lista de finanțare, victime ale unui sistem care funcționează pe principiul „plapumei prea scurte”. Reducerile de personal și lipsa investițiilor sunt simptomele unei boli mai profunde: indiferența față de identitatea națională. Este o nepăsare care nu doar că degradează patrimoniul, dar și subminează educația și sănătatea culturală a societății.
Un viitor incert
În timp ce autoritățile se complac în inacțiune, patrimoniul național continuă să se degradeze. Fără un plan concret și fără resurse adecvate, viitorul Muzeului Național de Istorie și al celor 17 milioane de piese pe care le adăpostește rămâne sumbru. Este o situație care cere nu doar soluții urgente, ci și o schimbare fundamentală de atitudine față de ceea ce înseamnă cultura și identitatea națională.
