România anului 2025 se află într-un moment absurd: inspectorii fiscali sunt trimiși la control cu misiunea explicită de a colecta bani chiar și atunci când nu există nereguli. Ordinul semnat de președintele ANAF, Adrian-Nicușor Nica, reintroduce un „indicator de performanță” eliminat în trecut tocmai pentru că producea abuzuri.
Acest indicator nu măsoară respectarea legii, ci capacitatea de a încasa. În limbaj administrativ, se numește „grad de realizare a obiectivelor de colectare”. În realitate, e o presiune instituționalizată: inspectorii trebuie să livreze sume la buget, altfel riscă retrogradări și sancțiuni.
CÂND CONTROLUL FISCAL DEVINE TAXĂ DE SUPRAVIEȚUIRE
În practică, mecanismul e simplu și periculos. Fiecare direcție regională are stabilită o „țintă de colectare”. Inspectorii care se întorc din teren fără sume suplimentare sunt considerați „ineficienți”. Consecința: se caută nereguli acolo unde nu există, se interpretează textele de lege în defavoarea contribuabilului, se emit decizii de impunere care ulterior cad în instanță — dar banii rămân blocați luni sau ani.
Federația „Solidaritatea” a avertizat că sistemul transformă fiscul într-o mașină de stoarcere a companiilor. Și, de fapt, indicatorul n-are legătură cu performanța profesională, ci cu nevoia disperată de bani a unui stat secătuit.
inspectorii-fiscali-amenintati-ca-vor-fi-concediati-daca-nu-dau-amenzi
UN BUGET GOL, UMFLAT CU PROMISIUNI
În 2024, deficitul bugetar a trecut de 6% din PIB — adică aproape 20 miliarde euro. Datoria publică s-a apropiat de 800 miliarde lei, iar peste 35% din venituri sunt înghițite doar de salarii și pensii speciale. În ultimele luni ale guvernului precedent, s-au alocat peste 4 miliarde lei suplimentar pentru magistrați (sporuri, recalculări, diferențe restante), în timp ce bursele elevilor și fondurile pentru educație au fost reduse cu peste 600 milioane lei.
Clerul a primit, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și DRP, aproape 1,2 miliarde lei în 2024 – echivalentul bugetului anual al trei universități mari din România. Judecătorii, clericii și funcționarii privilegiați au fost plătiți în avans pentru liniște.
Când Ilie Bolojan a ajuns premier, a găsit un buget aproape blocat. 97% din cheltuieli erau deja angajate prin ordonanțe și hotărâri vechi. Practic, statul funcționa pe pilot automat, iar spațiul de reformă era zero.
BOLOJAN ȘI CALCULELE UNEI ȚĂRI ÎNDATORATE
Fostul primar al Oradei a intrat în guvern cu obiectivul de a repara ce s-a prăbușit în ani de populism. A redus schemele supradimensionate, a blocat angajările fictive și a cerut control bugetar real asupra instituțiilor. Dar rezistența sistemului e uriașă: fiecare decizie de curățenie lovește în grupuri de interese formate din funcționari, magistrați și clerici.
Într-un buget de 740 miliarde lei, aproape 520 miliarde sunt cheltuieli fixe — salarii, pensii, dobânzi, ajutoare. Ce rămâne pentru investiții și dezvoltare e o iluzie contabilă.
Când nu mai ai de unde, lovești în cei care nu se pot apăra: antreprenorii.
ANTREPRENORII, NOUL INAMIC AL STATULUI
Indicatorul de performanță fiscală transformă companiile în ținte. În loc să stimuleze conformarea voluntară, ANAF încurajează frica.
O firmă mică poate fi paralizată luni întregi de un control. În lipsa unor nereguli reale, inspectorul va invoca „interpretări fiscale”, „neconcordanțe contabile” sau „lipsă de corelare în raportări”. Totul pentru a justifica o amendă.
Din 2023 până în 2024, numărul contestațiilor împotriva deciziilor ANAF a crescut cu peste 27%. Aproape 70% dintre acestea au fost câștigate de contribuabili în instanță. Dar până atunci, banii sunt blocați, conturile înghețate, afacerile ruinate.
Pentru antreprenori, noul val de controale nu e doar o problemă administrativă. E o amenințare existențială.
CUM SE POT APĂRA FIRMELE
În contextul actual, apărarea legală devine singura armă. Orice control fiscal trebuie documentat și înregistrat. Antreprenorii trebuie să ceară legitimațiile inspectorilor, să înregistreze audio-video discuțiile (conform art. 11 alin. 2 din Legea 554/2004 privind transparența procedurilor administrative) și să solicite în scris motivele controlului.
Orice proces-verbal de control poate fi contestat administrativ în termen de 30 de zile. Dacă decizia de impunere e emisă fără dovezi concrete, poate fi suspendată în baza art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Recomandarea avocaților fiscali e clară: niciun document nu se semnează pe loc fără consultarea unui expert contabil sau jurist.
Statul român mizează pe oboseală și intimidare. Fiscul câștigă când antreprenorul cedează.
UN STAT CARE NU MAI PRODUCE, DOAR CONSUMĂ
În timp ce antreprenorii sunt vânați, aparatul bugetar a ajuns la 1,35 milioane de angajați. Salariile lor însumează peste 15 miliarde lei lunar. În ultimele luni din 2024, s-au plătit peste 3,7 miliarde lei doar pe sporuri și indemnizații.
Magistrații, aproximativ 7.000 activi, costă statul peste 1,4 miliarde lei anual. Clerul, aproximativ 60.000 de funcționari religioși, primește 1,2 miliarde lei. Aparatul administrativ central, alte 4 miliarde. Împreună, aceste categorii consumă peste o treime din bugetul de stat.
Între timp, IMM-urile — adică 99,7% din totalul companiilor românești — contribuie cu peste 65% din veniturile fiscale colectate. Paradoxul e evident: cei care produc bani sunt tratați ca infractori, iar cei care consumă bugetul sunt intangibili.
TRANSPARENȚA, CEA MAI MARE FRICĂ
ANAF n-a făcut niciodată un control real la BOR. Clerul nu figurează în registrele fiscale publice, nu emite bonuri, nu depune bilanțuri. Totul e protejat printr-o tăcere sfântă și un pact politic vechi.
Magistrații n-au fost evaluați niciodată după eficiență, doar după vechime.
Transparența e inamicul sistemului. Pentru că acolo unde intră lumina contabilității, ies la iveală salariile triple, dublurile de funcții și instituțiile care n-ar rezista o zi în piața liberă.
DE CE LUPTA LUI BOLOJAN NU ARE ALTERNATIVĂ
Când Bolojan taie finanțări, nu o face din cruzime, ci din matematică. Nu mai sunt bani. Iar cei care au de pierdut sunt exact cei care s-au hrănit din sistem: funcționarii protejați, clericii scutiți, magistrații speciali.
Premierul a cerut audit total în instituțiile publice, plafonarea salariilor la nivel de administrație locală și eliminarea sporurilor nejustificate. A cerut verificarea cheltuielilor cultelor și publicarea sumelor primite prin DRP. A anunțat o reformă fiscală bazată pe echitate, nu pe frică.
Dar un sistem construit din privilegii nu se reformează prin decret. Se apără cu unelte juridice, cu proteste, cu campanii de imagine. Exact asta se întâmplă acum: sindicatele, cultele și asociațiile de magistrați s-au aliat într-un front comun al rezistenței.
REALITATEA DE PE FLUXUL DE CAȘ
În primele trei luni ale lui 2025, veniturile colectate la buget au fost cu 11% sub proiecție. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 8%. Datoria publică a depășit 50% din PIB.
Pentru a evita colapsul, guvernul trebuie să reducă deficitul sub 3%. Singura soluție reală e creșterea conformării fiscale — dar nu prin amenințări, ci prin simplificare și digitalizare.
În loc să lovească în antreprenori, statul ar trebui să atace adevăratele găuri negre: pensiile speciale, subvențiile pentru culte, instituțiile parazitare.
O ȚARĂ ÎN CARE VINOVAȚII ÎȘI SCRIU LEGEA
România a ajuns să pedepsească exact categoriile care o țin în viață. Cei care creează locuri de muncă sunt urmăriți penal pentru greșeli contabile. Cei care golesc bugetul sunt decorați.
Nu mai e vorba despre fiscalitate, ci despre moralitate de stat. Un stat care-și premiază privilegiații și-și distruge economia privată nu e reformabil prin ordine de serviciu.
Dar poate fi reformat prin transparență, lege și curaj — exact lucrurile pentru care Bolojan e urât azi de toți cei care au trăit prea bine din haos.
