„Task-masking” – o farsă modernă sau o reacție la presiunea mediului de lucru?
Generația Z, cunoscută pentru adaptabilitatea sa tehnologică și pentru tendința de a contesta normele tradiționale, a adus în prim-plan un fenomen care sfidează logica muncii clasice: „task-masking”. Această metodă, un amestec de ingeniozitate și sfidare, constă în simularea unei activități intense la locul de muncă, fără a produce, de fapt, rezultate concrete. Tastatul zgomotos, purtarea căștilor sau plimbările prin birou cu laptopul în brațe sunt doar câteva dintre trucurile folosite pentru a crea iluzia unei implicări totale.
Într-o societate în care prezența fizică este adesea supraevaluată în detrimentul productivității reale, această practică devine un răspuns ironic la un sistem care prioritizează aparențele. Este o oglindă amară a unui mediu de lucru rigid, în care pauzele sau interacțiunile umane sunt privite cu suspiciune, iar angajații sunt forțați să recurgă la astfel de strategii pentru a evita sancțiunile sau criticile.
Oana Botolan: „Task-masking-ul nu este o invenție, ci o adaptare”
Specialistul în resurse umane Oana Botolan subliniază că, deși termenul „task-masking” este nou, comportamentul în sine nu reprezintă o noutate. Este, mai degrabă, o adaptare a generației Z la un mediu de lucru care pune o presiune excesivă pe angajați, transformând pauzele sau momentele de respiro în tabuuri. Într-un astfel de context, tinerii găsesc metode ingenioase de a-și proteja sănătatea mentală și de a evita epuizarea.
Deși poate părea o formă de înșelăciune, „task-masking-ul” are și beneficii. Acesta le oferă angajaților ocazia de a lua mici pauze fără a atrage atenția, contribuind astfel la gestionarea stresului și la prevenirea burnout-ului. Studiile arată că, din cele opt ore de muncă zilnică, concentrarea maximă este atinsă doar în primele cinci ore, restul timpului fiind inevitabil fragmentat de alte activități sau momente de relaxare.
Un simptom al dezechilibrului dintre muncă și viața personală
„Task-masking-ul” nu este doar o strategie de supraviețuire, ci și un simptom al unui dezechilibru profund între viața profesională și cea personală. Stresul, presiunea constantă și lipsa unui mediu de lucru flexibil contribuie la apariția acestui comportament. În loc să condamne această practică, angajatorii ar trebui să se întrebe ce anume din cultura organizațională îi determină pe angajați să recurgă la astfel de metode.
Promovarea unui mediu de lucru sănătos, care să încurajeze pauzele și să sprijine bunăstarea angajaților, ar putea reduce semnificativ nevoia de „task-masking”. Într-o lume ideală, productivitatea ar trebui să fie măsurată prin rezultate, nu prin zgomotul tastelor sau numărul de documente deschise pe ecran.
O ironie amară a epocii moderne
„Task-masking-ul” este, în esență, o ironie amară a epocii moderne, o reacție la un sistem care valorizează mai mult aparențele decât esența. Este un semnal de alarmă pentru angajatori și o invitație la reflecție pentru societate. În loc să stigmatizăm această practică, poate ar fi momentul să ne întrebăm ce putem face pentru a crea un mediu de lucru care să încurajeze autenticitatea și să elimine nevoia de astfel de subterfugii.
