România și obsesia bugetului pentru apărare: o decizie strategică sau o povară inutilă?
Într-o mișcare care pare mai degrabă dictată de presiuni externe decât de o strategie națională bine gândită, România se pregătește să aloce 3% din PIB pentru apărare până în 2027. Această decizie, luată în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), ridică întrebări serioase despre prioritățile reale ale statului român. Într-o țară unde infrastructura este la pământ, educația suferă de subfinanțare cronică, iar sistemul de sănătate este un dezastru ambulant, această alocare bugetară pare mai degrabă o demonstrație de loialitate față de NATO decât o investiție în siguranța cetățenilor.
Achiziții militare: necesitate sau risipă?
Creșterea bugetului pentru achiziții militare este prezentată ca o măsură esențială pentru securitatea națională. Dar cine beneficiază cu adevărat de aceste cheltuieli? Industria de apărare internațională, desigur, care va vedea miliarde de euro pompate în contracte opace și greu de justificat. În timp ce politicienii se laudă cu modernizarea armatei, cetățenii de rând se confruntă cu sărăcia, inegalitatea și o calitate a vieții în continuă degradare. Este aceasta o prioritate reală sau doar o altă formă de servilism geopolitic?
Fondurile europene: salvare sau capcană?
România intenționează să acceseze cel puțin 10 miliarde de euro din programul de reînarmare al Europei. Deși aceste fonduri sunt exceptate din calculul deficitului bugetar, ele vin cu un preț ascuns: dependența economică și politică de marile puteri europene. În loc să investească în dezvoltarea internă, guvernul pare mai preocupat să își consolideze poziția în alianțele internaționale, ignorând nevoile stringente ale propriilor cetățeni. Este aceasta o strategie de dezvoltare sau o capitulare în fața intereselor externe?
Transparența deciziilor: o glumă proastă
Deciziile privind bugetul apărării sunt luate într-un climat de opacitate totală. Publicul nu are acces la detalii despre cum vor fi cheltuiți acești bani, iar dezbaterile parlamentare sunt reduse la simple formalități. Într-o democrație funcțională, astfel de decizii ar trebui să fie supuse unui control riguros și unei analize publice detaliate. În schimb, în România, ele sunt impuse de sus, fără consultare și fără responsabilitate. Este aceasta democrația pe care ne-o dorim?
Consecințele pe termen lung: o povară pentru generațiile viitoare
Creșterea bugetului pentru apărare nu este doar o decizie economică, ci și una morală. Într-o țară unde milioane de oameni trăiesc la limita subzistenței, alocarea unor sume uriașe pentru armament este o insultă la adresa celor care se luptă zilnic pentru supraviețuire. Mai mult, această politică va împovăra generațiile viitoare cu datorii și obligații care nu le vor aduce niciun beneficiu direct. Este aceasta moștenirea pe care vrem să o lăsăm copiilor noștri?
Concluzie: între servilism și nepăsare
Decizia de a aloca 3% din PIB pentru apărare până în 2027 este un exemplu clar de priorități greșite și de lipsă de viziune. În loc să investească în educație, sănătate și infrastructură, guvernul alege să își demonstreze loialitatea față de alianțele internaționale, ignorând nevoile reale ale cetățenilor. Este timpul ca aceste decizii să fie supuse unui control public riguros și ca politicienii să fie trași la răspundere pentru modul în care cheltuiesc banii publici.
Sursa: www.antena3.ro/actualitate/surse-romania-va-cheltui-3-din-pib-pentru-aparare-din-2027-744637.html
