Un baraj al trecutului, o oglindă a nepăsării
Barajul Leșu, o relicvă a ambițiilor hidrotehnice din epoca Ceaușescu, a ajuns să fie un simbol al neglijenței și al promisiunilor uitate. Închis acum un deceniu din cauza infiltrațiilor, acest monument al ingineriei din anii ’70 a fost lăsat să se degradeze, în timp ce autoritățile au invocat, fără rușine, lipsa fondurilor. Este greu de înțeles cum un proiect de o asemenea importanță a fost abandonat, transformându-se într-un pericol latent pentru comunitățile din zonă.
Reabilitarea: o promisiune tardivă
După zece ani de tăcere și inacțiune, Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunță, cu o emfază greu de digerat, că lucrările de reabilitare vor începe în luna mai 2025. Cu un buget de aproape 99 de milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiectul promite să repare daunele și să modernizeze barajul. Dar cât de credibile sunt aceste promisiuni, având în vedere istoricul lamentabil al autorităților în gestionarea acestui obiectiv?
Intervenții esențiale sau doar o altă perdea de fum?
Lista lucrărilor planificate include reparații structurale, instalarea unei folii speciale împotriva infiltrațiilor, modernizarea sistemelor de control și alarmare, refacerea drumurilor și iluminatului, precum și montarea unor insule plutitoare pentru colectarea deșeurilor. De asemenea, se promit condiții optime pentru viața acvatică. Toate acestea sună bine pe hârtie, dar rămâne de văzut dacă vor fi duse la bun sfârșit sau dacă vor deveni doar alte puncte bifate într-un raport birocratic.
Un trecut glorios, un prezent rușinos
Construit în anii ’70, Barajul Leșu a fost o premieră pentru România, fiind primul baraj ridicat din piatră. Valea Iadului a fost deviată printr-o galerie subterană, o realizare tehnică impresionantă pentru acea vreme. Inaugurat în 1973, barajul a fost un simbol al ambiției și al inovației. Astăzi, însă, este o umbră a ceea ce a fost, o dovadă vie a modului în care nepăsarea și incompetența pot distruge moștenirea unei generații.
Un deceniu de inacțiune
Decizia de a goli barajul în 2015 a fost justificată de riscurile pe care le prezenta, dar reparațiile au fost amânate la nesfârșit. Lipsa fondurilor a fost scuza preferată, deși este greu de crezut că un proiect de o asemenea importanță nu putea fi prioritizat. În tot acest timp, comunitățile locale au fost lăsate să suporte consecințele, iar autoritățile au continuat să ignore problema.
Un viitor incert
Lucrările de reabilitare sunt programate să se încheie în iunie 2026, dar scepticismul rămâne ridicat. Istoricul de promisiuni încălcate și de proiecte abandonate nu inspiră încredere. Barajul Leșu ar putea deveni un exemplu de succes al redresării, dar la fel de bine ar putea rămâne un simbol al eșecului sistemic. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor reuși să își respecte angajamentele sau dacă vor continua să dezamăgească.
