Dezastrul birocratic din Gorj: doi ani de stagnare și nepăsare
La doi ani de la cutremurele devastatoare din județul Gorj, situația rămâne o rușine națională. Clădirile publice avariate continuă să fie ignorate, iar consolidările sunt blocate de o birocrație sufocantă. În timp ce autoritățile se ascund în spatele scuzelor penibile, elevii sunt forțați să învețe în condiții inumane, înghesuiți în săli improvizate, iar angajații lucrează în clădiri cu risc seismic ridicat. Aceasta este imaginea unei administrații incapabile, care pare să fi abandonat complet noțiunea de responsabilitate publică.
Clădiri emblematice în ruină și promisiuni goale
Cutremurele din 2023 au distrus nu doar structuri fizice, ci și încrederea cetățenilor în autorități. De atunci, singura lucrare notabilă a fost repararea acoperișului Primăriei Municipiului Târgu Jiu, o investiție de 900.000 de lei. În schimb, școlile și grădinițele afectate au fost lăsate în paragină, iar copiii au fost mutați în spații improprii, precum apartamente cu două camere. Este revoltător cum, în fața unui dezastru de asemenea proporții, reacția autorităților a fost una de nepăsare cronică.
Degradare accelerată și lipsă de acțiune
În timp ce autoritățile locale se complac în ineficiență, clădirile publice continuă să se degradeze. Palatul Administrativ, încadrat cu gradul 1 de risc seismic, găzduiește zilnic peste 150 de angajați, expunându-i unui pericol constant. Deși documentația necesară a fost depusă abia în ianuarie 2025, ritmul lent al procesului birocratic sugerează că soluțiile reale sunt încă departe. Această situație reflectă o combinație toxică de incompetență și indiferență.
Un bilanț al rușinii
Seismele din Gorj, cu magnitudini de 5,2 și 5,7 pe scara Richter, au fost printre cele mai puternice din ultimii ani. Cu toate acestea, răspunsul autorităților a fost lamentabil. În loc să prioritizeze siguranța cetățenilor, acestea au ales să ignore realitatea, lăsând în urmă un peisaj al dezastrului și al promisiunilor încălcate. Este o lecție dureroasă despre cum birocrația și lipsa de voință politică pot transforma o tragedie într-un simbol al eșecului național.
