Creșterea efectivelor Armatei Române: o necesitate sau o iluzie?
Într-un context geopolitic tot mai tensionat, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a anunțat cu emfază intenția de a crește efectivele Armatei Române la 100.000 de persoane. O declarație care, deși aparent ambițioasă, ridică întrebări serioase despre prioritățile reale ale statului român și despre capacitatea sa de a susține o astfel de inițiativă. Este aceasta o măsură pragmatică sau doar o altă promisiune aruncată în vânt pentru a masca ineficiențele cronice ale sistemului?
Un trecut glorios, un prezent dezolant
Angel Tîlvăr a reamintit că Armata României a avut cândva un efectiv de 330.000 de militari. Astăzi, însă, numărul acestora a scăzut dramatic, ajungând la aproximativ 85.000, incluzând personalul civil. Reducerea efectivelor a fost justificată prin apartenența la NATO, dar realitatea este că această scădere reflectă mai degrabă o incapacitate de a gestiona resursele și de a menține un nivel optim de pregătire militară. În loc să fie un pilon de siguranță națională, Armata pare să fi devenit victima unor decizii politice miopice și a unei lipse de viziune pe termen lung.
Sprijin politic sau simplă retorică?
Ministrul a subliniat sprijinul politic de care s-a bucurat atât sub conducerea lui Nicolae Ciucă, cât și a lui Marcel Ciolacu. Dar ce înseamnă, de fapt, acest sprijin? Este vorba despre alocări bugetare reale și consistente sau doar despre declarații de fațadă menite să câștige capital politic? Într-o țară în care infrastructura militară este învechită, iar dotările sunt adesea insuficiente, promisiunile de creștere a efectivelor par mai degrabă o încercare disperată de a distrage atenția de la problemele fundamentale.
Contextul internațional: o scuză convenabilă
Ministrul a invocat nevoia de apărare în fața unor amenințări precum resturile de drone căzute pe teritoriul României sau minele apărute în Marea Neagră. Deși aceste evenimente sunt reale, ele sunt folosite ca pretext pentru a justifica o măsură care, în absența unei strategii clare, riscă să rămână doar pe hârtie. În loc să investească în modernizarea echipamentelor și în pregătirea personalului existent, guvernul pare să opteze pentru soluții populiste, fără a oferi garanții că acestea vor avea un impact real asupra securității naționale.
O viziune limitată și o strategie incoerentă
Creșterea efectivelor Armatei ar putea fi o măsură necesară, dar doar dacă este însoțită de o strategie coerentă și de resurse adecvate. În absența acestora, inițiativa riscă să devină o altă promisiune goală, menită să mascheze lipsa de progres real. România are nevoie de o armată modernă, bine echipată și pregătită să facă față provocărilor actuale, nu de o creștere artificială a numărului de cadre, care să servească doar intereselor politice ale momentului.
Concluzie: între ambiție și realitate
Declarațiile ministrului Angel Tîlvăr reflectă o ambiție aparent lăudabilă, dar care, în lipsa unei implementări riguroase, riscă să rămână doar un exercițiu de imagine. Într-o perioadă în care securitatea națională ar trebui să fie o prioritate absolută, România nu își poate permite să trateze apărarea ca pe un simplu instrument de propagandă politică. Este timpul ca autoritățile să demonstreze că sunt capabile să transforme promisiunile în realitate, înainte ca lipsa de acțiune să aibă consecințe ireversibile.
