Un deputat PSD din Maramureș amenință cu demisia din partid dacă județul va fi comasat cu Clujul
Deputatul PSD de Maramureș Lucian Moraru a anunțat că își va da demisia din partid, în semn de protest față de posibila contopire a județului Maramureș în județul Cluj, în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale. Parlamentarul a declarat că se consideră, începând de vineri, „dizident pentru Maramureș”.
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Moraru a explicat că se opune unei „dispariții administrative” a județului pe care îl reprezintă. „Nu pot fi de acord, ca parlamentar, deputat de Maramureș, cu o dispariție administrativă a acestui județ pentru care înaintașii noștri au murit și s-au jertfit”, a afirmat el. Deputatul a invocat istoria ținutului, amintind că „a existat Țara Maramureșului cu mult înainte de a se face România Mare”.
Întrebat dacă și-a dat demisia din PSD, Lucian Moraru a confirmat inițial, pentru ca ulterior să precizeze că nu a discutat încă despre acest lucru cu conducerea națională a partidului. El a spus că a vorbit cu președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, care i-ar fi transmis că va încerca să facă tot ceea ce ține de el pentru ca județul să rămână de sine stătător. Deputatul a precizat că nu l-a anunțat pe Sorin Grindeanu despre intenția sa.
Moraru a subliniat că nu și-a dorit să plece din Partidul Social Democrat, dar consideră necesar să tragă un semnal de alarmă. „Dacă se desființează Maramureșul, da, MorarEXIT!”, a spus el, reluând sintagma folosită de jurnaliști. Întrebat dacă intenționează să se alăture AUR, deputatul a răspuns că, deocamdată, nu.
Înainte de intervenția televizată, Lucian Moraru a publicat un mesaj pe Facebook în care și-a exprimat opoziția față de planul de reorganizare. El a criticat tăcerea politicienilor maramureșeni de prim rang și a spus că nu dorește să facă parte din categoria celor care evită să ia atitudine de teama de a nu deranja conducerile naționale ale partidelor. „Maramureșul nu este doar o unitate administrativ-teritorială pe hartă. Este istorie, identitate, tradiție și apartenență, iar pentru aceasta merită să luptăm!”, a scris deputatul.
Termenul „MaramuEXIT” a apărut în spațiul public în contextul dezbaterilor privind reforma administrativă. Expresia a fost lansată de Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic, care a amenințat că Maramureșul ar putea organiza un referendum pentru desprinderea de România dacă județul ar fi desființat și absorbit de Cluj. Ulterior, edilul și-a nuanțat declarațiile, precizând că își iubește țara și că Maramureșul va rămâne în România, dar a insistat că județul trebuie să își păstreze numele și identitatea chiar și în eventualitatea unei uniri administrative cu Clujul. „Putem să ne unim și cu Clujul, cu toți, dar să fie denumirea Maramureș, nu Cluj”, a declarat primarul.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
