Primăria Capitalei a respins mitingul AUR din 14 noiembrie. Jandarmeria și Poliția invocă apeluri la violență
Primăria Capitalei a respins solicitarea de autorizare a mitingului organizat de AUR pentru data de 14 noiembrie, în București, după ce Jandarmeria și Poliția Capitalei au avertizat că manifestația ar putea genera incidente violente și probleme de ordine publică. Decizia a fost luată în baza adresei transmise pe 6 noiembrie de conducerea celor două instituții.
La protestul anunțat de partidul condus de George Simion și-ar fi anunțat participarea și reprezentanți ai partidului german Alternativa pentru Germania (AfD). Organizatorii ar fi intenționat să aducă la București reprezentanți din 45 de țări. Nu se știe însă dacă a acceptat invitația și președinta AfD, Alice Weidel.
Mesaje online care îndeamnă la ură și violență
Jandarmeria și Poliția Capitalei au avertizat că organizarea manifestației ar putea încălca prevederile Legii nr. 60/1991, fiind identificate mesaje care îndeamnă la ură și violență. „Avizarea acțiunii de protest din 14 noiembrie poate aduce atingere prevederilor art. 9 literele a) și c) din Legea nr. 60/1991 sub aspectul îndemnului la ură și al incitărilor la violență publică identificate în mediul online, precum și sub aspectul încălcării ordinii, siguranței sau moralității publice”, se arată în adresa celor două instituții.
Autoritățile au semnalat că mai multe persoane au lansat amenințări și apeluri la violență, inclusiv îndemnuri la folosirea armelor albe, vărsarea de sânge, blocarea căilor de comunicație și confruntări cu forțele de ordine. „Retorica agresivă identificată în mediul online depășește nivelul uzual al comentariilor asociate unui apel de protest”, se mai arată în document.
Amploarea mobilizării și riscurile invocate
Un alt argument al autorităților este amploarea mobilizării. Jandarmeria și Poliția Capitalei au constatat că se organizează transportul unor participanți din 39 de județe, fără a lua în calcul Bucureștiul și Ilfovul. În aceste condiții, numărul de 50 de persoane anunțat de organizatori nu ar reflecta amploarea reală a manifestației. „Acest aspect arată fără drept de tăgadă că numărul de 50 de persoane asumat de către organizatori în cadrul comisiei din 5 noiembrie nu este nici pe departe unul apropiat de realitate”, a transmis Primăria Capitalei.
Instituțiile au atras atenția și asupra comportamentului organizatorilor unor manifestații anterioare. În cazul lui Mihai Florin Jereb, organizatorul oficial al protestului, autoritățile susțin că la manifestații precedente nu au fost respectate condițiile asumate privind numărul participanților, locul de desfășurare, traseele și intervalul orar. În ceea ce îl privește pe coorganizatorul Constantin Claudiu-Laurențiu, acesta ar fi fost surprins, pe 15 septembrie, în timpul protestului din Piața Victoriei, făcând apel către galeriile de fotbal, luptători și membri ai lumii interlope să se alăture manifestației.
Un risc suplimentar este generat de desfășurarea, în aceeași zi, a meciului de fotbal România-Polonia, la care sunt așteptați aproximativ 35.000 de suporteri. Potrivit celor două instituții, prezența simultană a suporterilor și a participanților la protest în mai multe zone centrale ale Bucureștiului ar putea favoriza incidente grave de ordine publică.
Gheorghe Piperea contestă decizia și îi cere explicații lui Ciprian Ciucu
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea contestă decizia și îi solicită public primarului general Ciprian Ciucu să prezinte componența Comisiei de avizare și probele care au stat la baza refuzului. „Care sunt probele din care rezultă că manifestația (care nici măcar nu s-a desfășurat încă) și-a schimbat scopul? Ce anume poate face violentă o manifestație care nu s-a desfășurat încă?”, întreabă Piperea.
Europarlamentarul mai vrea să știe ce anume, din postările online, poate caracteriza în avans scopul unei manifestații ca fiind ilegal și contrar moralității publice. Piperea îl avertizează pe primarul general că ar putea suporta consecințe legale și politice dacă nu oferă explicații. „În caz de tăcere sau răspuns neclar, este evident că Ciucu se plasează în afara legii. Iar legea conține și sancțiuni pentru comportamentul ilegal al unui demnitar”, a transmis acesta.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
