Fundația Dana Voiculescu lansează campania „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi”
Fundația Dana Voiculescu organizează, pentru al patrulea an consecutiv, campania „Fii și tu Moș Crăciun pentru o zi”, o inițiativă care se desfășoară în perioada 2 noiembrie – 7 decembrie și care își propune să aducă bucuria Crăciunului copiilor din comunități vulnerabile din mai multe județe ale țării.
Anul acesta, peste 400 de copii din județele Tulcea, Brăila, Vrancea și Ialomița și-au scris dorințele pe hârtie și așteaptă daruri de la Moș Crăciun.
Cum poate oricine deveni Moș Crăciun pentru o zi
Campania se adresează tuturor celor care vor să facă o diferență în viața unui copil. Nu este nevoie de costum roșu sau de sanie, ci doar de dorința de a dărui. Totul începe cu completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul oficial al fundației, la adresa www.fundatiadanavoiculescu.ro.
După înscriere, un membru al echipei Fundației Dana Voiculescu îi ghidează pe participanți pas cu pas, oferindu-le informațiile necesare pentru pregătirea cadoului și trimiterea lui către fundație. Echipa se ocupă apoi de colectarea, verificarea și organizarea tuturor darurilor, pentru ca fiecare cadou să ajungă în siguranță la copilul căruia îi este destinat.
O rețea de oameni cu suflet mare, în spatele campaniei
Fiecare comunitate inclusă în campanie este aleasă cu grijă, astfel încât generozitatea să ajungă acolo unde nevoia este cea mai mare. În spatele inițiativei se află o rețea formată din școli, primării, biserici, centre de zi și voluntari locali, care ajută echipa fundației să ajungă la copiii beneficiari.
Mulți dintre aceștia cresc în familii monoparentale sau sunt îngrijiți de bunici care fac eforturi uriașe pentru a le asigura chiar și cele mai simple lucruri. Pentru ei, o jucărie nouă, o pereche de ghete călduroase sau un fular pot însemna mai mult decât un cadou: pot însemna bucurie, grijă și sentimentul că nu sunt singuri.
Un gest simplu, o bucurie imensă
Participanții pot alege una sau mai multe scrisori, pot descoperi dorințele copiilor care așteaptă magia Crăciunului și pot pregăti darurile. Fundația Dana Voiculescu le transmite celor interesați că nu este nevoie de un miracol, ci doar de un gest din inimă.
Înscrierile sunt deschise pe site-ul oficial al fundației, iar cei care doresc lămuriri suplimentare pot apela numărul de telefon +40 741 174 899.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
