Criza consumului pune presiune pe micile afaceri din România
Românii au devenit tot mai prudenți cu fiecare leu cheltuit, iar cele mai recente date statistice arată o scădere a consumului în mai multe domenii. Potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică, oamenii au redus bugetul alocat restaurantelor, saloanelor de înfrumusețare și distracției, pentru a se asigura că le rămân bani pentru facturi și alimente. Micile afaceri sunt cele mai afectate de această tendință.
Datele statistice indică scăderi de până la 10% ale comenzilor în restaurante, dar și o diminuare a cheltuielilor pentru saloanele de înfrumusețare și jocurile de noroc. Antreprenorii se confruntă, pe de o parte, cu costuri ridicate, iar pe de altă parte cu cereri tot mai reduse din partea clienților.
„Panică pe toate planurile” în sectorul HoReCa
Cătălin Mahu, patronul unui lanț de restaurante din București, atrage atenția asupra situației din domeniul HoReCa. El susține că problema majoră nu este scăderea vânzărilor în sine, ci creșterea accelerată a costurilor, care se propagă în cascadă asupra tuturor celorlalte cheltuieli.
„Creșterea costurilor este mai importantă, pentru că o scădere cu 2-3-17%, nu contează, e importantă, dar o poți gestiona dacă poți ține costurile în frâu. În situația în care costurile cresc de la o zi la alta, asta duce, în cascadă, la creșterea tuturor celorlalte costuri. Simți scăderea vânzărilor prin faptul că se diminuează până la a deveni negativă marja de profit”, a declarat antreprenorul.
Acesta afirmă că unele restaurante ajung să fie scoase la vânzare nu din dorință, ci din teamă față de viitor, iar unii patroni aduc deja bani de acasă pentru a-și plăti angajații, chiria și marfa. Întrebat cum descrie situația din sector, Mahu a răspuns scurt: „Prin panică pe toată planurile”.
El a menționat și efectul mesajelor pesimiste asupra comportamentului consumatorilor. „Există mesaje de panică la toate planurile. Până și președintele nostru ne-a spus că mâine vom trăi mai prost decât astăzi. Aceste mesaje fac pe oricare dintre noi să se gândească de 15 ori când merge să-și facă unghiile sau alte lucruri”, a explicat el.
Costul minim pentru un trai decent, în creștere
Presiunea asupra bugetelor familiilor este confirmată și de analizele privind costul minim de consum. Valoarea coșului minim pentru un trai decent al unei familii formate din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei, adică 2,6%, față de aceeași lună a anului trecut.
Analiza, realizată pe baza datelor INS, arată că majorarea a fost determinată în special de cheltuielile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, locuință, servicii, educație și cultură. Cheltuielile pentru îngrijirea sănătății au crescut cu 8,3%, cele pentru educație și cultură cu 8%, cele pentru servicii cu 6,7%, iar cele aferente locuinței cu 5,9%. În cazul îmbrăcămintei și încălțămintei, majorarea a fost de 5,8%.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
