Grindeanu: Indexările la pensii vor fi prinse în bugetul pe 2027
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că formațiunea sa va respecta prevederile programului de guvernare, care include creșterea pensiilor și a salariilor, precum și eliminarea CASS pentru mame și pentru veterani. El a subliniat însă că aceste măsuri trebuie precedate de o clarificare a situației financiare a României.
„Creșterea salariilor, creșterea pensiilor, eliminarea CASS pentru mame și pentru veterani și toate lucrurile pe care le-am anunțat și pe care ni le-am asumat sunt parte a programului de guvernare. Dar, așa cum v-am spus și zilele trecute, eu cred că trebuie să așezăm lucrurile într-o ordine firească. Ordinea firească ar însemna prezentarea rapidă a situației finanțelor României”, a afirmat Grindeanu, întrebat dacă Guvernul va crește pensiile și salariile la începutul anului viitor.
Rectificări bugetare și bugetul pe 2027
Liderul PSD a precizat că la finalul săptămânii trecute a avut o întâlnire cu Alexandru Nazare și cu prim-ministrul Luca Niculescu, iar toate părțile au convenit că primul pas este prezentarea situației financiare. Ulterior, este necesară o rectificare pentru acoperirea unor minusuri în cheltuielile de funcționare ale mai multor entități din statul român.
„După aceea, începem să discutăm despre bugetul pe 2027. În acel moment, fiți convins că PSD-ul va respecta ceea ce scrie în programul de guvernare. Vor fi făcute indexări în anul 2027 și vor fi prinse în bugetul din 2027. PSD-ul și-a asumat acest lucru prin programul de guvernare”, a mai spus Grindeanu.
El a indicat și că ar putea fi necesare două rectificări bugetare, iar bugetul pentru 2027 ar trebui adoptat încă din acest an, pentru a evita situația din 2026, când bugetul a fost aprobat în aprilie. „Să nu mai avem bugetul pentru 2027 (votat anul viitor), ci să fie aprobat în 2026. Să nu mai avem situația de anul acesta, când bugetul a fost aprobat în aprilie”, a îndemnat liderul PSD.
Grindeanu despre Pilonul 2 de pensii
Întrebat dacă poate garanta că nu se va interveni la Pilonul 2 de pensii — pilonul contribuțiilor obligatorii, administrate privat —, Grindeanu a răspuns că nu este treaba lui să facă astfel de precizări și că nu s-a gândit niciodată la acest subiect. „Nu e treaba mea să fac asemenea precizări. Eu nici nu m-am gândit vreodată. Cine s-a gândit la Pilonul II? A fost o discuție publică de tipul ăsta? Eu n-am văzut-o, dar nu e cazul de așa ceva, evident”, a punctat el.
El a fost invitat să comenteze și afirmația făcută de Lia Olguța Vasilescu, potrivit căreia contribuția la Pilonul 2 este prea mare. „De la anumite reglaje până la dispariția Pilonului II, e mare diferență. Aceste lucruri probabil că au fost prezentate de Olguța Vasilescu drept subiecte care pot să vină pe agenda publică, dar nu ca decizii”, a fost răspunsul său.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
