Martor la atacul de la Pitești: „A început să dea cu maceta, dar nu era priceput”
Un elev care a fost martor la atacul de la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești, produs joi dimineață, a povestit clipele de coșmar prin care a trecut. Potrivit declarațiilor sale, totul s-a petrecut în baia băieților, unde agresorul, un adolescent de 15 ani, a scos o macetă și a început să lovească la întâmplare.
Martorul a relatat că elevul agresor ar fi fost supus bullying-ului de către ceilalți copii. „La un moment dat, l-au agasat și a vrut să-și facă dreptate”, a spus acesta. Conflictul a degenerat atunci când tânărul a venit în baie cu maceta și a început să lovească. „A venit și a început să dea cu maceta, dar nu era priceput, pentru că îi scăpa din mână lama și dădea cu coarda”, a descris martorul.
Un elev rănit, transportat la spital
În timpul atacului, agresorul a reușit să lovească un băiat, care s-a ascuns în spatele martorului de frică. „Victima s-a băgat în spatele meu de frică. Eu nu voiam să mă luam fizic la bătaie cu el, dar a vrut să dea și în mine și l-am împins”, a povestit elevul. Tânărul rănit, în vârstă de 15 ani, ar fi suferit o plagă la nivelul antebrațului și urmează să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale, după intervenția unui echipaj SMURD la fața locului.
Fuga după ajutor: „Aveam adrenalină”
Martorul a reușit să scape din baie și a fugit să ceară ajutor. „Am fugit, aveam adrenalină, și m-am dus să caut profesori. Am dat de profesoarele noastre de chimie și geografie, dar nu înțelegeau ce voiam să le spun, așa că am fugit la domnul de sport. Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”, a mai spus elevul.
Anchetă în desfășurare
Agresorul se află în custodia polițiștilor, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun. Incidentul de la Pitești este cel de-al doilea atac în trei zile la o școală din România, după ce luni un elev de 13 ani și-a înjunghiat profesoara de matematică.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
