CEDO decide pentru mii de magistrați: plata restanțelor salariale

CEDO se pronunță joi într-un dosar cu miză majoră pentru România: restanțele salariale ale miilor de magistrați

Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să se pronunțe joi, 22 octombrie 2026, cu privire la plata restanțelor salariale pentru mii de magistrați care au câștigat procese împotriva statului. Cauza, intitulată Pușcaș și alții împotriva României și care reunește cinci dosare conexate, vizează convenționalitatea mecanismului de eșalonare a plăților rezultate din hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile salariale.

Autoritățile au amânat plata integrală a acestor sume și au stabilit eșalonări succesive, invocând presiunea asupra bugetului. Reclamanții au contestat amânările repetate și refuzul sistematic sau tergiversat al autorităților de a executa titlurile executorii, practici instituite prin ordonanțe de urgență succesive încă din anul 2009. Judecătorii europeni trebuie să decidă dacă statul poate continua să plătească banii în tranșe sau dacă mecanismul folosit încalcă drepturile reclamanților.

Miza deciziei: echilibrul bugetar versus executarea imediată a creanțelor

Dacă CEDO menține linia din 2012, Curtea ar putea constata că eșalonarea rămâne o măsură proporțională, justificată de un interes public excepțional, respectiv menținerea echilibrului bugetar și a stabilității macroeconomice, oferind statului răgazul necesar pentru a stinge restanțele până în 2028. În caz contrar, dacă CEDO desființează mecanismul, executarea imediată și simultană a tuturor acestor creanțe ar genera o presiune uriașă asupra bugetului public.

În septembrie 2012, în cauza Dumitru și alții împotriva României, CEDO a dat o decizie de inadmisibilitate. Atunci, reclamanții, angajați din sectorul public, obținuseră hotărâri definitive prin care statul era obligat să le plătească drepturi salariale restante. Prin OUG nr. 71/2009, Guvernul a decis ca aceste sume să fie plătite eșalonat, pe parcursul mai multor ani, invocând criza economică.

Reclamanții au susținut că amânarea încalcă dreptul la un proces echitabil, sub aspectul executării hotărârilor, și dreptul la protecția proprietății. Curtea a respins cererea ca vădit nefondată. În esență, judecătorii europeni au reținut că statul nu a contestat datoria, ci doar a amânat plata, că măsura urmărea un scop legitim de interes public, anume protejarea echilibrului bugetar în plină criză economică, și că statele au o marjă largă de apreciere în politica economică și socială.

Curtea a mai observat că plățile se făceau conform calendarului stabilit și că sumele erau actualizate cu indicele de inflație, astfel încât reclamanții nu au suportat o sarcină excesivă. Concluzia a fost că s-a păstrat un just echilibru între interesul general și drepturile reclamanților.