Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil în ea, în Olt. După nici un kilometru a făcut accident
Un incident grav a avut loc în comuna Izvoarele, județul Olt, unde un bărbat de 59 de ani, aflat sub influența alcoolului și fără permis de conducere, a furat un autoturism în care se afla un copil de 7 ani. Potrivit informațiilor, totul s-a petrecut după ce tatăl copilului a oprit mașina în fața casei și a intrat în curte pentru a lua ceva, lăsând cheile în contact și copilul în autoturism.
Profitând de situație, bărbatul s-ar fi urcat la volan și ar fi plecat cu mașina. La mai puțin de un kilometru distanță, acesta a pierdut controlul direcției și a intrat cu autoturismul într-un cap de pod.
La fața locului au intervenit echipajele de salvare, iar copilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale. Potrivit primelor informații, rănile suferite nu au fost grave.
Polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere. În plus, testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. Judecătorii au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
