Două drone detectate în apropierea graniței cu România; avioane F-18 ridicate de la sol
Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, două ținte aeriene care evolau în spațiul aerian ucrainean, în apropierea frontierei cu România. Potrivit instituției, în niciunul dintre cazuri nu s-au înregistrat pătrunderi în spațiul aerian național.
Prima dronă a fost reperată în jurul orei 00.00, la aproximativ 20 de kilometri nord de localitatea Periprava, în proximitatea graniței cu România. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 00.17 a fost transmis un mesaj RO-Alert. Alerta aeriană a încetat la ora 00.40.
A doua țintă aeriană a fost detectată două ore mai târziu, în zona localității Chilia, la aproximativ 15 kilometri est de Vâlcove. La ora 02.18 a fost transmis un nou mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, iar alerta aeriană a încetat la ora 03.13.
Ministerul Apărării Naționale a precizat că, de fiecare dată, măsurile de alertare au fost luate fără a se înregistra pătrunderi în spațiul aerian al României.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
