PSD se reunește la ora 14.00 pentru a decide dacă intră în guvernul condus de Luca Niculescu
Biroul Permanent Național al PSD se reunește marți, de la ora 14.00, pentru a analiza dacă social-democrații vor intra în guvernul condus de Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Ședința a fost convocată de liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Într-o primă reacție, Grindeanu a transmis că decizia președintelui sfidează aritmetica parlamentară și că șeful statului ignoră partidul care a câștigat alegerile. Liderul social-democrat a declarat că noua nominalizare continuă să nu țină cont de rezultatul electoral și că PSD ia propriile decizii.
Grindeanu a precizat că PSD nu va participa și nu va da voturi în alb pentru o construcție politică ce ar însemna o nouă aventură politică. În același timp, social-democrații așteaptă să vadă programul de guvernare și lista de miniștri înainte de a lua o decizie finală. Potrivit unor surse din partid, dacă programul de guvernare va fi unul bun, PSD ar putea vota guvernul.
Surse din PSD au declarat că anunțul de la Cotroceni a provocat o mare iritare în rândul partidului, care se aștepta ca numele lui Sorin Grindeanu să fie cel anunțat luni seara de Nicușor Dan drept prim-ministru nominalizat. Social-democrații nu ar dori să intre în acest guvern, în condițiile în care au respins până acum ideea unui cabinet tehnocrat și nu vor să intre singuri la guvernare.
Au existat discuții repetate între Sorin Grindeanu și președintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru ca Uniunea să accepte să participe la o guvernare PSD-UDMR. Parlamentarii maghiari au refuzat însă de fiecare dată această variantă, pentru că nici ei nu își doresc să participe la o guvernare formată doar din două partide.
Desemnarea lui Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru a provocat reacții diferite în rândul partidelor pro-europene. Președintele Nicușor Dan a precizat că premierul desemnat va avea libertatea să decidă ce fel de guvern își dorește, politic sau tehnocrat. Potrivit informațiilor obținute, Niculescu și-ar dori un guvern hibrid, format atât din politicieni, cât și din tehnocrați.
Pe de altă parte, George Simion îi invită pe parlamentarii PSD să semneze pentru suspendarea președintelui după ultima desemnare de premier făcută de Nicușor Dan.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
