Controverse după publicarea unui videoclip cu Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru
Un montaj video publicat pe contul de TikTok al președintelui Nicușor Dan a generat controverse, după ce în imagini apare un moment de tandrețe între șeful statului și partenera sa, Mirabela Grădinaru. Cei doi apar sărutându-se înainte de plecarea din București, în contextul vizitei oficiale la New York.
Președintele a declarat că nu a fost informat și nu și-a dat acordul pentru publicarea acelui material. Aflat la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU, Nicușor Dan a fost întrebat de un jurnalist despre imaginile devenite virale și despre mesajul pe care a dorit să îl transmită prin ele.
„Am auzit… Eu nu am dat aprobare pentru așa ceva. O să avem o discuție”, a spus președintele.
Montajul video a inclus imagini din timpul vizitei oficiale și era însoțit de un mesaj în care șeful statului menționa întâlnirile avute la New York, inclusiv vizita la Memorialul 9/11 alături de Mirabela Grădinaru, o întrevedere bilaterală cu António Guterres, Secretarul General al ONU, și o discuție cu Ronald S. Lauder, președintele World Jewish Congress.
În postarea sa, Nicușor Dan a subliniat și importanța dialogului internațional pentru România. „Pentru România, dialogul internațional contează. Avem nevoie să fim prezenți, să construim relații solide și să rămânem un partener serios în discuțiile care privesc securitatea, pacea și cooperarea internațională”, a transmis acesta.
