În ultimele luni, publicul din Bihor este expus unei succesiuni de articole care îl prezintă pe producătorul de fructe de pădure Dumitru Gal aproape exclusiv prin filtrul acuzațiilor penale, într-un registru care sugerează mai degrabă certitudini decât suspiciuni. Titlurile sunt construite într-o manieră care mută centrul de greutate de la procedura judiciară la verdictul mediatic.
„Beiuș: producătorul de fructe de pădure Dumitru Gal, trimis în judecată pentru mituirea inspectorilor de calitate din marile lanțuri de retail. Cum se apără omul de afaceri”, „Șpagă livrată cu elicopterul”, „Un cunoscut afacerist din Bihor i-a băgat la apă: angajați din patru lanțuri mari de supermarketuri, inculpați pentru luare de mită”, „Percheziții în Beiuș: un cunoscut afacerist local, anchetat pentru că ar fi dat mită ca să-i fie preluată marfa”. Formulele sunt repetate obsesiv. „Un cunoscut afacerist”, „șpagă”, „i-a băgat la apă”, „mituire”, „mecanism”, „rețea”, „avantaje patrimoniale”, „denaturarea concurenței”. În mod constant, aceste expresii sunt plasate în titlu, nu în corpul analitic al textului, acolo unde ar trebui contextualizate juridic.
În același timp, un element central al narațiunii este aproape complet absent din aceste articole: existența sau inexistența unui prejudiciu concret adus consumatorilor
Din informațiile publice disponibile până la acest moment nu rezultă existența vreunei sancțiuni a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care să constate punerea pe piață a unor produse periculoase, alterate sau neconforme din perspectiva siguranței alimentare, cu consecințe asupra consumatorilor. Nu există comunicări publice ANPC privind retrageri de produse, alerte alimentare, îmbolnăviri, reclamații confirmate sau măsuri de oprire de la comercializare care să privească societatea vizată.
Cu toate acestea, în articolele citate se induce constant ideea că produsele ar fi fost „sub standarde” și că acestea ar fi ajuns la consumatori ca urmare a unor presupuse intervenții ilegale. Cităm dintr-un articol publicat în presa locală: „pentru ca marfa livrată de firma sa să fie acceptată chiar și atunci când nu respecta standardele impuse”.
Formularea este tratată ca un fapt deja stabilit, deși în realitate este o teză de acuzare aflată în curs de judecată
Această diferență nu este una semantică. Este diferența dintre o afirmație probată și o ipoteză care urmează să fie analizată contradictoriu în fața instanței.
Mai mult, în mod constant, cititorul este lăsat să creadă că problema ar fi una de siguranță alimentară sau de protecție a consumatorului. Or, dosarele comunicate public vizează raporturi comerciale și presupuse influențări ale fluxului de recepție internă din depozite private. Nu există nicio prezentare clară a unor loturi identificate public ca fiind improprii consumului. Un alt element care lipsește aproape complet din construcția mediatică este realitatea tehnologică și operațională a companiei vizate. Conform informațiilor publice și a mărturiilor persoanelor care au vizitat unitățile de procesare, societatea dispune de linii moderne de sortare, verificare optică și control al calității, inclusiv echipamente de scanare, senzori și sisteme automate de detecție a defectelor, integrate cu soluții informatizate și algoritmi de clasificare. Personalul este echipat conform standardelor de igienă industrială, iar fluxurile sunt organizate după proceduri similare celor utilizate în unități de procesare agroalimentară de tip industrial.
Nimic din aceste aspecte nu este prezentat în materialele de presă. Ele sunt irelevante pentru construcția narativă a „mecanismului de mituire”. În mod paradoxal, aceleași redacții care astăzi descriu compania aproape exclusiv prin prisma suspiciunilor penale au publicat, în anii anteriori, materiale laudative despre investițiile realizate, despre tehnologiile utilizate și despre capacitatea de export și procesare. Niciunul dintre articolele recente nu explică această schimbare radicală de perspectivă. Problema cea mai gravă nu este însă omisiunea acestor elemente de context, ci modul în care este deformată percepția publică asupra cadrului juridic.
În aproape toate articolele apare termenul „inspectori”, „responsabili cu controlul calității” sau „controlori de calitate”, construiți într-un registru care sugerează implicit o autoritate publică. Cititorul obișnuit este lăsat să creadă că ar fi vorba despre persoane cu atribuții oficiale de stat. În realitate, așa cum rezultă chiar din comunicatele parchetului, este vorba despre salariați ai unor operatori economici privați, angajați ai unor rețele comerciale. Din punct de vedere juridic, această distincție este esențială. Nu discutăm despre funcționari publici și nici despre exercitarea autorității de stat.
Această confuzie este menținută deliberat prin limbaj
În titlu apare „inspectori de calitate”, iar în mintea publicului termenul este asociat cu inspectorii sanitar-veterinari, inspectorii ANPC sau alte structuri de control public. Această tehnică de limbaj amplifică artificial gravitatea percepută a faptelor.
Un alt exemplu de tehnică editorială discutabilă este asocierea repetată a numelui Dumitru Gal cu un alt dosar extrem de sensibil, în care apare și un cetățean străin cercetat pentru infracțiuni grave. Într-unul dintre articole se precizează: „Dumitru Gal mai este judecat într-o cauză de corupție alături de o polițistă și de cetățeanul brazilian și italian Antonio Faccin, cercetat pentru viol în formă continuată asupra unui minor”. Din punct de vedere jurnalistic, asocierea într-o singură frază a unui dosar de corupție cu un dosar ce conține fapte de natură sexuală asupra minorilor nu aduce nicio valoare informativă cauzei analizate. Produce însă un efect psihologic extrem de puternic asupra cititorului, prin contaminare simbolică.
Este o tehnică clasică de discreditare indirectă
Un alt exemplu de formulare utilizată: „Șpagă livrată cu elicopterul”. În realitate, chiar inculpatul afirmă public că ar fi fost vorba de un gest de ajutor și nu de un act de corupție. Faptele sunt contestate. Titlul însă transformă deja ipoteza acuzării într-o scenografie de tip film, menită să provoace reacție emoțională, nu analiză.
În tot acest timp, problema fundamentală a dosarului nu este discutată aproape deloc: legătura de cauzalitate dintre transferurile de bani și un act concret, individualizat, de acceptare a unei livrări neconforme. În orice dosar de corupție, inclusiv în mediul privat, nu este suficient să existe plăți. Trebuie dovedit scopul precis, intervenția concretă și rezultatul determinat.
În materialele publicate nu regăsim:
– descrierea unor loturi identificate public ca fiind neconforme;
– rapoarte tehnice de laborator;
– documente interne de recepție care să arate modificarea deciziei inițiale;
– sesizări ale consumatorilor;
– rapoarte ale autorităților de protecție a consumatorului.
Se regăsesc doar sume, tranșe, perioade și presupusa destinație a acestora
În mod repetat este citat comunicatul parchetului, fără niciun demers jurnalistic suplimentar de verificare a contextului comercial al pieței de produse perisabile. În comerțul cu fructe proaspete, retururile sunt o practică contractuală uzuală. Ele reprezintă un risc asumat, negociat și prevăzut expres în contracte. A sugera că simpla existență a retururilor este dovada unui mecanism penal este o gravă confuzie între realitatea logistică și teoria infracțională. Chiar inculpatul arată public că procentul retururilor raportat la cifra de afaceri este unul normal pentru acest sector. Acest element este menționat fugitiv și apoi abandonat.
În schimb, se insistă pe fraze precum „denaturarea concurenței loiale” și „avantaje patrimoniale semnificative”, fără ca acestea să fie susținute printr-o analiză economică minimă. În paralel, din datele făcute publice chiar de companie și care nu sunt contrazise în articolele respective, rezultă investiții de ordinul milioanelor de euro, sute de locuri de muncă create, contribuții fiscale consistente și un ecosistem local de producători dependenți de acest lanț de procesare și distribuție.
Aceste date nu sunt tratate ca informații relevante pentru interesul public, deși efectul distrugerii reputaționale a unei astfel de companii nu este teoretic, ci imediat și măsurabil: contracte pierdute, flux financiar blocat, disponibilizări. Într-un oraș de dimensiunea Beiușului, asemenea consecințe nu sunt colaterale. Sunt devastatoare.
O altă problemă majoră este lipsa delimitării clare între ceea ce este poziția acuzării și ceea ce este poziția redacției. În articolele analizate nu există o separare fermă între relatarea faptelor procedurale și interpretarea morală a acestora. Se scrie despre „mecanism”, „rețea”, „strategii”, „închiderea ochilor”, „înțelegeri”, deși multe dintre aceste elemente sunt deduse, nu demonstrate public.
În același timp, dreptul la apărare este prezentat prin una sau două fraze, la final, ca o formalitate jurnalistică
De fiecare dată când apare formula „contactat de BIHOREANUL, acesta a declarat…”, poziția apărării este rezumată într-un paragraf, după zeci de rânduri de construcție acuzatoare. În plan juridic, acest tip de abordare încalcă chiar esența principiului prezumției de nevinovăție, consacrat expres de Codul de procedură penală. Este relevant de observat că într-un material de specialitate recent, referitor la dosare de dare de mită constând în bunuri de valoare redusă, instanțele au respins acorduri de recunoaștere a vinovăției tocmai pentru lipsa intenției de a corupe și pentru lipsa legăturii reale dintre bun și un act determinat. Judecătorii au reținut că nu orice gest sau transfer într-un context profesional întrunește tipicitatea infracțiunii. Această jurisprudență nu este menționată nicăieri în articolele locale.
Un jurnalism onest ar fi trebuit să pună întrebări reale și incomode, nu doar pentru inculpat, ci și pentru acuzare
Care sunt exact documentele interne ale rețelelor comerciale care demonstrează modificarea deciziei de recepție? Care sunt loturile concrete care nu ar fi trebuit recepționate Care este prejudiciul economic al beneficiarilor? Care este prejudiciul adus consumatorilor? Unde sunt rapoartele ANPC? Faptul că aceste întrebări lipsesc sistematic este revelator.
În spațiul public circulă, de asemenea, informații potrivit cărora ar exista dosare și investigații privind activitatea unor jurnaliști și a unor funcționari publici în legătură cu practici de corupție și influență editorială. În lipsa unor hotărâri definitive și a unor acte publice oficiale, orice astfel de informații nu pot fi prezentate ca fapte. Ceea ce poate fi însă afirmat legitim este că transparența asupra relației dintre sursele judiciare, redacții și eventuale interese comerciale ar fi cu atât mai necesară într-un caz cu impact social major.
Când aceeași redacție se bazează aproape exclusiv pe comunicatele unei singure părți din proces și construiește, prin titlu și structură, o concluzie anticipată, se naște o întrebare de interes public: asistăm la informare sau la validare mediatică a acuzării?
În final, acest articol nu afirmă vinovăția sau nevinovăția lui Dumitru Gal. Nu acesta este rolul presei.
Dar este imposibil să nu constatăm un dezechilibru major între forța discursului acuzator și fragilitatea reală a informațiilor verificate public privind prejudiciul, consumatorul și efectul concret al presupuselor fapte. Atunci când nu există, la acest moment, un consumator prejudiciat identificat public, atunci când nu există rapoarte ANPC prezentate, atunci când nu sunt făcute publice documente tehnice privind neconformitatea produselor, dar există zeci de titluri cu „șpagă”, „mituire”, „rețea” și „mecanism”, nu mai vorbim despre informare echilibrată.
Vorbim despre o execuție mediatică
Iar într-o comunitate mică, prima victimă a acestei execuții nu este un nume dintr-un articol. Este economia locală, oamenii care trăiesc din această activitate și ideea însăși că justiția se face în instanță, nu în titlu.
Vrei să vezi mai des știrile Direct Focus în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google