Guvernul României a scos la iveală un pachet legislativ halucinant, botezat cu cinism „Pachetul II”. În realitate, este un asalt frontal împotriva antreprenorilor mici și mijlocii, împotriva celor care mai țin în viață o economie sufocată. Fiecare măsură pare scrisă de niște scribi care nu au pus în viața lor mâna pe o factură, dar care vor să transforme România într-un laborator de represiune fiscală
ÎNCHISOARE PENTRU CURIERI ȘI POȘTAȘI, STATUL FACE PUȘCĂRIE DIN GREȘELILE DE CONTABILITATE
25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro, venit din China sau de oriunde. Operatorii poștali trebuie să colecteze și să vireze acești bani până pe 25 ale lunii. Dacă întârzii mai mult de 30 de zile, nu primești amendă, nu plătești penalități, ci faci închisoare 1–5 ani. Este prima dată când un stat membru al UE criminalizează o întârziere birocratică, ceva ce în Occident se rezolvă prin corecții, nu prin cătușe. Îți imaginezi DHL sau Poșta Elvețiană băgați la închisoare pentru un colet care s-a pierdut între depozite? Aici da.
POLIGRAFUL LA ANAF ȘI VAMĂ : CIRC IEFTIN, NU INTEGRITATE
Conducerea ANAF și Vămilor va fi testată la detectorul de minciuni. Nu odată, ci de două ori pe an, plătit din banii publici. Știința spune clar: poligraful nu e infailibil, nu e probă judiciară în majoritatea statelor civilizate. În România, însă, șefii fiscali sunt transformați în cobai. Asta nu înseamnă transparență, ci spectacol pentru presă. În loc de anchete reale, declarații de avere verificate, control patrimonial – punem electrozi și firicele și declarăm că „luptăm cu corupția”.
ADMINISTRATORII FIRMELOR FALIMENTARE – EXILAȚI ECONOMIC PE 10 ANI
Noile reguli îi transformă pe administratorii firmelor intrate în insolvență în paria economiei. Dacă un judecător decide că ești vinovat de insolvență, ai interdicție 10 ani să mai fii administrator și 5 ani să înființezi firme. Într-o economie unde insolvența este deseori produsul taxelor sufocante și al blocajului la plată, pedeapsa nu se dă hoților, ci celor care au încercat să reziste. În Germania, insolvența este un mecanism de restartare și protecție a afacerilor. La noi devine stigmat pe viață.
LICHIDATORII OBLIGAȚI SĂ VÂNEZE „VINOVAȚI”
Un alt articol absurd: lichidatorii și administratorii judiciari sunt obligați să dea în judecată persoanele pe care le consideră vinovate de insolvență. Nu mai e alegere, e obligație. Astfel, fiecare insolvență se transformă într-un proces. Instanțele se vor umple de cauze inutile, iar adevărații escroci se vor ascunde mai bine. Dar statul e mulțumit: are țapi ispășitori la fiecare colț.
PREZUMȚIA VINOVĂȚIEI: LIPSA BILANȚULUI = LIPSĂ CONTABILITATE
Se introduce o prezumție uluitoare: dacă nu ai depus la timp bilanțul sau declarațiile fiscale, se consideră că nu ți-ai ținut contabilitatea. Vinovăția și legătura de cauzalitate se „prezuma” până la proba contrară. În orice stat normal, prezumția de nevinovăție este piatra de temelie. La noi, guvernul a decis că e mai simplu să pornești de la premisa că toți sunt hoți.
FIDEIUSIUNE OBLIGATORIE – MOARTEA RĂSPUNDERII LIMITATE
Eșalonarea datoriilor? Doar dacă administratorul sau beneficiarul real semnează personal fideiusiune. Adică SRL-ul – societate cu răspundere limitată – devine ficțiune juridică. Întreprinzătorul plătește cu casa, cu mașina, cu bunurile familiei. Îți vine să crezi? În timp ce multinaționalele își externalizează profiturile în paradisuri fiscale, guvernul României cere garanții personale pentru sumele derizorii ale IMM-urilor.
DIZOLVAREA AUTOMATĂ A FIRMELOR INACTIVE
Firmele care nu au activitate mai mult de un an sunt dizolvate automat. Statul nu concepe ideea de business parcat, de firmă care așteaptă o oportunitate, de entitate lăsată în stand-by. Ori rulezi bani, ori ești șters. E exact logica aparatului birocratic care trăiește doar din taxe, nu din economie reală.
CONT BANCAR OBLIGATORIU – DAR BĂNCILE POT REFUZA
Toate firmele trebuie să aibă cont bancar. Dar, în același timp, băncile pot refuza deschiderea de conturi. Există mii de cazuri în care băncile invocă reguli „internaționale” sau simple decizii comerciale pentru a închide sau a refuza conturile firmelor mici. În UE, există discuții pentru un „drept la cont” pentru firme, tocmai pentru a preveni abuzuri. România alege exact inversul: obligă fără să garanteze.
POS OBLIGATORIU PENTRU TOȚI – DAR COMISIOANELE CUI LE PLĂTEȘTE?
Se elimină pragul de 50.000 lei/an pentru plăți cash. Orice entitate înregistrată trebuie să accepte carduri. În Grecia și Italia, obligația POS a venit cu plafonarea comisioanelor și infrastructură de plăți instant. În România, vine doar cu amendă. Micii comercianți vor plăti comisioane, bancile vor încasa miliarde, iar clienții vor suporta prețuri mai mari.
LICITAȚIILE ELECTRONICE PENTRU BUNURILE SECHESTRATE – UN NOU ABATOR DIGITAL
Bunurile executate silit vor fi vândute prin platforma electronică ANAF/MDLPA. Ideea nu e rea, dacă ar exista garanții de evaluare corectă și transparență. În realitate, e un abator digital: firmele strivite de taxe vor fi scoase la licitație pe internet, iar prădătorii politici și clienții serviciilor vor cumpăra pe nimic.
CAPITAL SOCIAL MINIM – BARIERĂ ARTIFICIALĂ ÎN CALEA ANTREPRENORILOR
Capitalul social minim crește: 500 lei pentru firme mici, 5.000 lei pentru cele medii, 90.000 lei pentru mari. În Uniunea Europeană, tendința e inversă: scăderea barierelor la intrare pentru startup-uri. În Estonia, capitalul social minim este 1 euro. La noi, e 500. Și până la 90.000. Statul nu vrea antreprenori, vrea doar sponsori pentru propriul aparat.
BISERICA ȘI MAGISTRAȚII – EXCEPTAȚII DE LUX
Și, peste toate aceste biruri, statul continuă să pompeze bani publici în biserici și în pensiile speciale. Clerul primește anual peste un miliard de lei pentru salarii și lăcașuri, magistrații primesc pensii nesimțite de zeci de mii de lei lunar. În timp ce antreprenorii sunt hăituiți, popii și judecătorii trăiesc ca-n Monaco, din buzunarul nostru.
